— Atunci, e-n regulă, conchise Nikitin și îi întinse mîna. Alege-ți mașina, care-ți place.

— Dacă se poate, aș merge pe „Vulturul” cu Marusia, se rugă fata.

— Ia te uită, femeile au și apucat să facă cunoștință, rîse paleontologul, ieșind în curte împreună cu Miriam.

— În definitiv, reluă Nikitin pe neașteptate, și eu te-am cunoscut aseară, pe strada Engels…

Se înclină în fața ei, în semn de salut, și se îndreptă spre poartă în timp ce fata se uita după el nedumerită.

Legănîndu-se și tresăltînd, mașinile străbăteau, înșiruite una după alta, drumurile pline de hîrtoape. În jurul lor se întindea ca-n palmă, cît vedeai cu ochii, stepa netedă, cenușie, presărată cu tufe de pelin, pe care soarele amiezii o încingea ca pe un cuptor. Cerul spălăcit, monoton și amenințător, fără nici un nor, atîrna greu deasupra stepei. Patru zile motoarele au duduit fără-ncetare. Deși înaintau anevoie, expediția era acum la vreo 400 kilometri de oraș și de calea ferată.

De-a lungul tuturor acestor patru sute de kilometri dunele înalte de nisip alternaseră cu colinele pietroase, cu stepa netedă plină cu tufe de pelin, cu solonceakurile

PinioaneLe mecanismelor de transmisie scrîșneau cumplit, motoarele huruiau, volanele înnegrite lunecau din mîinile transpirate și istovite ale șoferilor. Iar prețioasa benzină, din care aveau cu sutele de litri, se topea văzînd cu ochii, ca un fum albăstrui în stepa nemărginită.

O dată doar, în drumul lor, în faptul serii, zăriră ivindu-se de după o colină înaltă lumina ospitalieră a becurilor electrice: era o uzină de acid sulfuric. Mai încolo arareori aveau să întîlnească iurtele rotunde de pîslă — sălaș efemer al omului de pe aceste meleaguri, unde stăpîn veșnic este numai pustiul amorf, neschimbător…

Trecură pe lîngă uzină și înaintară mult, la lumina lunii strălucitoare, pe ultima bucată de drum mai ca lumea. Takîrurile