Cu o felie de pepene aromat în mînă, Nikitin se îndoi din genunchi în fața hărții uriașe, care acoperea un perete al cabinetului, ațintindu-și privirea spre colțul ei din stînga, jos, presărat cu puncte mărunte: acolo se întindea deșertul lipsit de viață. Bătrînul savant, din fotoliul său, se aplecă și călăuzi mîna lui Nikitin.

— Uite, cam pe aici se află o zonă întinsă, presărată cu oase de dinozaur, spuse paleontologul, la vreo trei sute cincizeci de kilometri de izvoarele rîului Taldî-Sai. În apropiere este puțul Bissekta. Va trebui să străbatem nisipurile, pînă la colinele Laiilei. Mai departe, pustiu pietros și, pe alocuri, stepă…

Lumina orbitoare a soarelui, reflectată de zidurile albe ale caselor scunde, punea la grea încercare ochii încă nedeprinși ai lui Nikitin. Strîngînd cît mai mult pleoapele, acesta străbătu curtea spațioasă a gării de mărfuri, afundîndu-și picioarele în covorul moale, de praf galben.

Trei turisme nou-nouțe, rînduite la marginea drumului, așteptau în fața porții pe șef. Deasupră-le, capotele albe din pînză de cort unduiau în falduri; vopseaua de lac cenușiu-deschis, strălucitor, prinsese pe alocuri o pojghiță roșiatică de praf. De-a lungul drumului, în același sens în care erau îndreptate mașinile, curgea năvalnic, printre pietre mari, șușotind și clipocind, apa cristalină a unui arîk

Tînărul paleontolog urcă în mașina din față, portiera fu trîntită, o trîmbă piezișă de praf auriu se ridică. Mașinile porniră, îndreptîndu-se spre orașul vilelor albe și al aleilor înverzite de la poalele versantului nordic al colinelor arse de soare.

Nikitin ieși tîrziu de Ia o ședință și porni agale de-a lungul arîkului șopotitor. Pe lîngă case, sub frunzarul des al arborilor se așternea întunericul.