Animalele de pradă umblau pe labele din spate, sprijinindu-se în coada lor groasă. Labele anterioare deveneau niște anexe slabe, aproape inutile. Pentru atac foloseau capul lor enorm și gura înarmată cu dinți mari și ascuțiți. Erau ca niște trepiede uriașe, a căror înălțime atingea 8 metri — adevărate mașini de luptă lipsite de inteligență, dar înzestrate cu o forță teribilă și de o ferocitate fără seamăn.

Alături de giganticele șopîrle trăiau mamiferele preistorice — niște vietăți mici, ce semănau cu aricii sau șobolanii de azi. Grație condițiilor favorabile ale erei mezozoice, reptilele au înlăturat această categorie de animale superioare lor, ceea ce înseamnă că mezozoicul, ca să spunem așa, a fost o epocă de întunecată reacțiune, care a durat vreo sută de milioane de ani, încetinind progresul regnului animal. Dar îndată ce condițiile climaterice au început să se schimbe din nou, îndată ce vegetația s-a modificat, reptilele n-au mai fost la largul lor. Giganticii ierbivori aveau nevoie de o hrană abundentă, ușor asimilabilă. Modificarea bazei de nutriție a fost o catastrofă pentru ierbivore, ca și pentru giganticele animale de pradă. Balanța naturală a regnului animal a fost brusc dezechilibrată. A început procesul dispariției în masă a reptilelor și năvalnica dezvoltare a mamiferelor, care au devenit stăpînele Pămîntului și, în cele din urmă, au dat naștere ființei gînditoare — omului.

— Încercați o clipă să vă imaginați lanțul nesfîrșit de generații, lipsite cu totul de rațiune, care s-au perindat de-a lungul acestor sute de milioane de ani, și care, în virtutea selecției naturale, au presărat cu un număr inimaginabil de victime drumul orb al evoluției, încheie paleontologul.

Savantul tăcu. Sus, în tăriile ce se învinețiseră, răsună țipătul unui vultur. Auditorii, cu ochii ațintiți la paleontolog, continuau să rămînă tăcuți.