Porniră. Nikitin nu se mai sătura privind această vîlcea cufundată în tăcere.

— De ce nu mi-ai vorbit pînă acum de acest colț de rai? o dojeni el.

— Erați absorbit de treburi, răspunse încet Miriam.

— Chiar mîine voi muta tabăra la poalele turnurilor de piatră, hotărî Nikitin. În definitiv, principalele săpături se vor face în apropiere.

Cu o lovitură puternică, Martin Martînovici înfipse ultimul cui într-o ladă lungă.

— Gata, Serghei Pavlovici! exclamă voios letonul, ștergîndu-și sudoarea de pe față.

— Gata, repetă Nikitin. Mîine ne odihnim și ne pregătim, iar seara pornim la drum, spre casă! Nu mai putem zăbovi.

— Serghei Pavlovici, interveni rugătoare Marusia, ne-ai promis de mult că ai să ne vorbești despre animalele astea… și fata arăta spre lăzile răspîndite peste tot, dar n-ai avut timp. Ce ar fi să ne vorbești astăzi? E numai ora trei.

— Bine. După-masă vom merge în vîlceaua aceea și vom sta de vorbă, consimți Nikitin.

Cei paisprezece membri ai expediției își ascultau cu atenție șeful. El le povestea cum s-a perfecționat încet, încet, organismul animalelor de-a lungul epocilor preistorice de dezvoltare a vieții pe pămînt, de-a lungul a milioane de generații, cum au apărut forme ciudate de patrupede amfibii și de reptile. Cum în lupta pentru existență, sub influența mediului înconjurător, au dispărut treptat speciile mai puțin desăvîrșite, mai puțin viabile; de-a lungul erelor, asupra șirului de generații s-a exercitat o severă selecție naturală, care înlătura tot ce era bicisnic, nepotrivit.

La începutul erei mezozoice

Giganticele ierbivore, ca să se apere de animalele de pradă, erau înzestrate cu coarne uriașe, cuirase cu țepi, sau plăci osoase. Altele, care nu erau apărate de cuirase, se ascundeau în apa lagunelor sau a lacurilor de pe litoral. Ele atingeau 25 de metri lungime și 60 de tone greutate. În aer mișunau reptilele zburătoare; dintre toate zburătoarele, ele aveau aripile cele mai lungi și, prin urmare, erau cele mai bine adaptate.