— Aș fi și eu curios să-l văd. Vrei să mi-l arăți mîine? Iar acum, te rog, să faci cunoștință și cu succesele noastre.

Cîmpia era acum presărată peste tot cu mușuroaie de pămînt. O trîmbă de fum se înălța din niște vreascuri pe care fierbea clei subțire de tîmplărie. Martin Martînovici, numai în chiloți, aproape negru de tare ce se bronzase, impregna de zor cu clei oasele sfărîmicioase. Mai spre mijlocul cîmpiei lucrau alții. O bucată mare de pămînt, curățată de roci, era înconjurată de șanțuri adînci. Doi muncitori, înarmați cu niște cuțite cît toate zilele, scormoneau grijuliu gresia sfărîmicioasă, împărțind blocul săpat în trei părți. Marusia curățise un craniu, și acum turna șellac

Nikitin o călăuzi pe Miriam spre cei doi muncitori și fata văzu, cu uimire, la suprafața blocului scheletul unei reptile enorme. Zăcea pe o coastă, cu coada lungă ghemuită, cu labele posterioare, masive, încrucișate. Vertebrele, coastele și chiar micile copite boante purtau cifre însemnate cu grijă. Craniul colosului, lung de vreo doi metri, se transforma spre ceafă într-un enorm guler osos, plantat cu spini tociți. Orbitele erau străjuite de două coarne lungi și piezișe, un al treilea era înfipt dedesubtul orbitelor, iar botul se termina cu un cioc enorm.

— Asta-i un triceratops — un dinozaur ierbivor, cu trei coarne, bine înarmat împotriva animalelor de pradă, explică Nikitin. Scheletul s-a păstrat în întregime: îl împărțim în trei părți, pe care le vom fixa cu cadre solide — paleontologul arătă spre niște grinzi mari — le vom acoperi cu gips și le vom transporta ca pe niște monoliți masivi pînă în laborator, unde o să le curățăm definitiv de rocă.

— Cum trebuie să fi arătat animalele de pradă, dacă împotriva lor erau necesare astfel de arme de apărare?! exclamă Miriam.

— Animalele de pradă! Iată un exemplu, și paleontologul alese dintr-o cutie un dinte turtit, cu vîrful îndoit, crestat mărunt pe muchii, lung de vreo cincisprezece centimetri.